 | Lucretia Ionescu Bui… on Poveşti de Crăciun …. sc… |
| Ursuleţii culţi … on Festivalul Cititorului a încep… | |
 | ludotecaursuletiives… on Copiii din “Clubul Talen… |
| Unii nici nu ştiu ce… on Copiii din “Clubul Talen… | |
 | eumiealmeu on Copiii din “Clubul Talen… |
| ludotecaursuletiives… on A venit vacanţa… |
 | dody on A venit vacanţa… |
 | Alex Curcean Nicolae on dscf1411 |
 | rebeca on Copiii au vizionat filmul … |
| Alex Curcean Nicolae on Poveşti de Crăciun …. sc… |
Evenimente
Lucrările prezente în această revistă sunt, în exclusivitate, scrise de elevi ai şcolilor din Mediaş şi împrejurimi, premiate la concursurile de creaţie literară organizate în cadrul Bibliotecii Municipale ” St. L. Roth ” Mediaş. Mulţumim tuturor participanţilor pentru contribuţia adusă la realizarea acestui material şi vă dorim D-voastră, colaboratorilor şi cititorilor noştri, un An Nou plin de realizări şi fericire.
Buna,ma numesc Curcean Alex Nicolae si am participat la o actiune impreuna cu dna.Daniela.Sunt de la Scoala Genarala ,,Ioan Moraru” Dirlos.Vreau sa imi bagati in lista id-ul urm. de messenger alexcurcean .acesta e id-ul meu de mess.Contactati-ma….Multumesc!!!
Buna Alex! ne bucurăm ca ne scrii.
Te asteptăm la Ludoteca “Ursuleţii veseli”si urmăreste acest blog ca apari şi tu in fotografii.
Buna…da am observat cateva fotografii!!
Supărarea lui Îngeraş
Copiii bucuroşi de venirea Noului An încercau de zor să inveţe urăturile.Sunetul argintiu al clopeţeilor se împletea cu cel de baladă, şi ningea cu flori de măr, de cais şi de vişin în acest sfârşit de an.
Îngeraş, înţelegând parcă mesajul lui Cirsti, ciripea bucuros de dimineaţă până seara târziu. Obosit, se aşeza pe marginea ferestrei privind spre zări, acolo unde cerul se uneşte cu pământul şi unde toţi copiii sunt fericiţi. Câte un oftat, venit din inima lui de pui orfan, se mai auzea la ceas de taină, dar repede privea spre băiat ce devenise punctul lui de sprijin şi atunci tristeţea dispărea ca prin farmec.
În casă mirosea a cozonaci, a gutui şi a mere coapte. Mama lui Cristi încerca, aşa cum putea, să dea un aer de sărbătoare micuţei case. Se aşaza pe marginea patului şi, la fel ca puiul de ciocârlie, privea în gol. Din când în când privea fotografiea mamei din tablou de pe perete ce-i spunea că necazurile vin şi pleacă… Gândea la cadoul pe care l-a cumpărat cu mare greutate pentru Cristi: „Dar merită, e copil ascultător şi învaţă bine A deveni măcar el om cu carte multă…şi m-a ajuta şi pe mine”
Cristi intră ca un fulger în casă şi strigă:
- Îngeraş, Îngeraş, mi-am făcut buhai! Să ţi-l arăt.
Îngeraş imediat s-a aşezat pe umărul lui, ciugulindu-i căciuliţa. Nerăbdător, a bătut de câteva ori din aripi, gata să-şi arate şi el talentul de mare muzician.
-Ci-cip-cip!
Cântecul lui s-a amestecat cu cel al iernii, şi, dintr-o dată, mii de steluţe de zăpadă devenise speranţă, vise la cumpăna dintre ani.
- Aho-aho, copiii şi fraţi / Staţi puţin şi nu mânaţi…
- Cip-cip-cippppppp! încerca şi Îngeraş să ţină hangul.
- Măi, copile, dacă ai tu minte, e tot ceva… Cum să cânte Ingeraş urături? Mai lasă buhaiul ăla, că mă doare capul!
- Ei, mamă, dar el nu e tot fiinţă? Nu vezi cum se bucură alături de noi?
Mama îi priveşte pe amândoi, zâmbind.
- Am dreptate, mamă?
- Da, da, ai dreptate! L-am auzit pe Îngeraş râzând de prostiile tale.
Cristi se prefăcu supărat. Nu pricepea de ce mama face diferenţă între Ingeraş şi el, atât timp cât privirea lui seamănă cu cea a bunicii, că îi este dor de părinţi asemeni lui …după ce bunicul s-a înălţat la ceruri.
Oftatul îi tăia respiraţia şi mama îşi dă seama că a greşit. Pentru Cristi, Ingeraş devenise un frăţior mai mic pe care trebuie ocrotit. „Nimic nu e întâmplător în viaţă!”, îşi spune mama privind pe geam unde muşcata dădea în floare. „Cristi are dreptate, prea seamănă cu el când era mic. Dar mai ales privirea galeşă care-o urmărea după ce-l dădea în grija vecinii.. Ei, de nevoie îl lăsam. Trebuia să hrănesc câteva guri, n-aveam încotro”.
- Cristi, învaţă-l şi pe Ingeraş urătura. Chiar dacă spune doar cip-cip-cip, el pricepe totul.
- Da, mamă? se bucură băiatul auzind vorbele serioase ale mamei.
- Desigur, nu vezi cum asteaptă un semn de la tine? Nu-l lăsa singur O să plângă ca orice fiinţă ce se crede singură pe lume.
- Îngeraş! Îngeraş! Mâine e Anul Nou! Mergi cu mine la urat?
Îngeraş dădea din aripioare, mulţumit de propunerea prietenului său. Aburul cozonacilor i-a strâns în jurul mesei, uitând de urături şi de trasul cu sania. Cristi rupe o bucată de cozonac şi-l serveşte pe Ingeraş. Dar el privea abaurul ce căpătase forme ciudate. Fără a face vreo mişcare, trage aerul în piept şi suflă.
- Ingeraş, ce e cu tine?
- Cip-cip-cippp…
- Spune, e fierbinte sau ce s-a întâmplat? De ce ai privirea tristă?
- Măi, copile, poate-şi aminteşte de vremurile când era cu a lui…
- Mamă, nu înţeleg cum aburul a putut să-l schimbe atât de mult.
- Cristi, aburul înseamnă viaţă, suflet, mântuire, pocăinţă… Ce ştii tu…
Îngeraş s-a aşezat pe umărul lui Cristi ca şi cum ar fi vrut să-i îndepărteze îngrijorarea. Ciuguli câteva bucăţele de cozonac fără a mai întoarce privirea spre geam.
- Ceva s-a întâmplat cu Ingeraş, mamă, să ştii asta. Nu e dejeaba aşa de trist…cu ce l-am supărat oare? se frământa băiatul.
- Ştii că bunica avea o vorbă: supărarea vine si trece… Aşa şi cu Îngeraş, când va auzi urătorii cu siguranţă că iarăşi se va juca.
Cristi a aprins luminile în pomul de iarnă, atârnând pe o crenguţă desenul făcut de el pentru Îngeraş. Mama îl scoate cu grijă, dă din cap supărată, neştiind unde să-l pună.
- Ce-i mamă? De ce ai luat cadoul meu din pom?
- Cristi, în această seară toate fiinţele trebuie să fie fericite.Să lăsăm în urmă amintirile urâte ce ne-au secat sufletul. Ai vrea ca nevinovata pasăre să plângă iarăşi de dorul părinţilor?
- O, nu, cum poţi crede asta? Pune-l în sertar…aşa va uita de lipsa lor.
Îngeraş, preucupat cu luminile din pom, nu observă cum cadoul, atât de scump, a fost ascuns. Atinge un glob cu ciocul ascuţit şi simte cum sticla îi răspunde prietenos.Ciocăneşte mai tare, şi mai tare, dar sticla subţire se sparge într-un ţipăt dureros. Îngeraş zboară repede spre Cristi înţelegând parcă greşala.
- Ce-ai făcut, Ingeraş? De ce-ai spart globul? Uite câte ţăndări de sticlă ai făcut! M-am supărat!
Privea pasărea de sub gene care se retrăseseră pe marginea ferestrei. Îşi aplecase capul spre Cristi fără a mai ciripi ca altădată.
- Cristi! Cristi! Se auzea de afară zarva de copii. Hai Cristi la săniuş!
- Acuma vin, aveţi răbdare să mă îmbrac.
- Mai repede, că e noapte, strigau copii gălăgioşi.
Îngeraş stătea nemişcat de câteva minute. Mustrarea lui Cristi îl întristase, ar fi vrut să se bucure alături ce ceilalţi copii la săniuş, să simtă că vin sărbătorile şi pentru el. Crtisti pleacă repede fără să-i arunce măcar o privire puiului de ciocârlie. A uitat de el sau se grăbea aşa de tare încât nu mai avu timp să-l împace? Dumnezeu ştie ce era în capul său, dar nu trebuia să-şi uite prietenii când sunt trişti.
Îngeraş s-a dus la culcare fără să mănânce. Nimic nu avea frumuseţea de altădată, când prietenul se juca cu el spre amuzamentul mamei.
Oare la ce gândea în singurătatea sa, departe de tot ce înseamnă familie? Cui să spună că-i pare rău de globul stricat, că e şi el mic şi mai face năzbâtii, dar trebuie ierat …n-a fost cu intenţie Priveşte amurgul ce căpătase culoarea roşiatică a speranţei şi fulgii mari, pufoşi, molatici ce abia cădeau pe pământul îngheţat nu-l mai bucura ca altădată. Rostul lui în această familie care l-a înfiat, i se părea fără importanţă. Dădu de câteva ori din aripi ca şi cum s-ar fi pregătit pentru un zbor lung şi nespus de dificil, mai privi o dată camera, pomul de iarnă, însă nu mai găsi desenul cu părinţii. Nu avea timp de pierdut, trebuia să-şi ia zborul. A greşit şi a fost pedepsit aspru. Nimeni nu-i vinovat că a stricat frumuseţea de glob.
Pentru Îngeraş minunea a durat câteva luni. Încotro va porni în plină iarnă? Şi cine-i va mângâia sufletul când îi va fi dor de ai lui? Intrebări la care nu găsea încă răspuns. Prea mic pentru o lume atât de mare şi plină de neprevăzut.
Cristi, într-un târziu, a ajuns acasă, obosit şi înfrigurat. Nici nu a observat absenţa lui Îngeraş. Îi era foame şi somn, dar cineva lipsea din cameră.
- Mamă, unde e Îngeraş?
- Îngeraş? întreabă mama obosită. Cred că s-a culcat. Mai devreme era lângă geam…Lasă, că i-o fi somn.
Cristi era nemulţumit. Cum, tocmai acum,când a venit acasă să nu-l întâmpine cu a lui ciripit?
- Îngeraş! Îngeraş!, striga de zor Cristi. Unde te-ai ascuns?
- Vezi să nu-ţi răspundă, îi zice mama pusă iarăşi pe glume. Parcă am auzit un ciripit.
- Ai auzit chiar?
Mama râdea fără să-şi dea seama de îngrijorarea lui Cristi.
- Ei, mamă, ai chef de glume, dar eu nu! Spune-mi: l-ai lăsat să plece pe frigul ăsta?
- Nu, Cristi, nu cred că a plecat. Hai să-l căutăm. O fi pitit pe undeva…
Căutarea a fost zadarnică. Nici urmă de Îngeraş, niciun semn că ar fi prin apropiere. Doar cioburile de la glob străluceau ici-colo pe covoraşul curat.
- Nu-i mamă, nu-i Îngeraş! şi Cristi începu să plângă cu lacrimi izvorâte din sufletul lui de copil bun.
- Nu este, într-adevăr. Unde o fi plecat singur, neajutorat…?
- S-a supărat pe mine. L-am pedepsit, deşi nu făcuse mare lucru.
- Da, nu a făcut greşeli mai mari ca tine..Niciodată nu ti-am reproşat şi nu te-am pus la colţ pentru cele făcute. Ţi-am explicat unde e răul şi nu ai mai repetat. Aşa trebuia să faci şi tu.
- Ce să fac acum? întrba Cristi fără să întrevadă vreo rezolvare. Unde să-l mai căutăm? O fi îngheţat acum pe undeva.
- Copile, doar ţi-am mai spus că Dumnezeu nu e ca omul cel rău. Are grijă de cei necăjiţi şi nu va lăsa să îngheţe de frig un suflet nevinovat. Il vom găsi, ai să vezi, dar promite-mi că vei ierta greşala altuia aşa cum şi Dumnezeu ne iartă greşelile noastre.
- Doamne, adu-mi-l pe Ingeraş si promit, cu mâna pe cruce, să nu mai supăr pe nimeni şi să ţin cont de vorbele şi de faptele mele. Fă, Doamne, să se întoarcă Îngeraş! Fără el nu mai este An Nou!, se ruga Cristi în faţa icoanei, plângând în hohote.
Întunericul pusese stăpânire peste întregul Univers. Afară nu se vedea nici la doi paşi. Era un ger de crăpau pietrele.
Lacrimile lui Cristi înduplecase pe Dumnezeu ca să i-l aducă pe Îngeraş. Se auzi în geam un ciocănit timid la răstimpuri egale ca o melodie venită din alte timpuri şi pentru alţi oameni.
- Mamă, bate cineva sau mi se pare?
- N-am auzit nimic, copile.. o fi Ghiorghiţă, ştii cât de gălăgios este.
- Nu, mamă, bate cineva în geam.
- În geam? Cine să aibă nevoie de nişte sărmani la această oră?
- Ia auzi!
Mama ascultă cu atenţie şi aude un sunet parcă de ciocănitoare. Mai stă o clipă pe gânduri fără să priceapă ce este cu adevărat.
- Mamă! Mamă! E Îngeraş! Dumnezeu mi-a ascultat ruga, mamă!
- Aşa o fi, băiete, dacă spui tu….
Cristi aleargă într-un suflet afară, chemându-şi prietenul cu bucurie:
- Îngeraş, frăţiorul meu, vino în casă!
- Cip-cip-cip, se auzea din ce în ce mai tare. Cip-cip-cip!
- Of, multumesc, Doamne, că mi l-ai adus.
Îngeraş sări bucuros pe umărul lui Cristi ciugulindu-i căciuliţa. Tremura de frig dar ce mai conta acum, când adevăratul părieten nu l-a lăsat să îngheţe de frig.
- De ce m-ai părărit Îngeraş? Am greşit atât de mult? Mă ierţi?
Îngeraş nu avea putere sărăspundă. Căldura din cameră, lumina blândă din pomul de Crăciun, zâmbetul şi bunătatea lui Cristi îl impresionase.
- Mă ierţi Îngeraş?
Abia acum puiul i-a înţeles ruga. A început să bată din aripi, ciripind din ce in ce mai tare, semn că s-au împăcat.
- Mamă, mi-e foame. Mi-e tare foame şi te rog pune-i şi lui Îngeraş lapte în pahar. Ştii doar cât de tare îi place. I-o fi şi lui foame şi somn. Nu-i aşa, mamă?
- Desigur, cum să nu-i dau şi lui sărmăluţe în foi de viţă şi plăcintă cu mere?
- Mamă, pune să mâncăm că suntem praf de obosiţi. De-ai şti prin ce frică am trecut…n-ai mai glumi.
Cristi îl ia pe Îngeraş aproape de inima sa, îşi întinde braţul sub cap şi un somn binemeritat veni repede, purtându-i în lumea viselor.