Arhivă pentru noiembrie 20, 2010

În cadrul Festivalului Cititorului ediţia a IV- a 2010 în data de 19 noiembrie 2010 a avut loc expoziţie de carte, expoziţie de fotografie, promovarea culturii latino – americane, prezentare de carte precum şi ceremonia de decernare a diplomelor câştigate la concursurile festivalului „Eu şi lumea cărţilor”, „Bibliotecar pentru o zi”, „Cel mai fidel cititor”.

Premiul BiblioMed 2010, adresat bibliotecarilor a avut un concurs cu tema: „Bibliotecari şi utilizatori în UE. Asemănări şi deosebiri”.

S-au prezentat serviciile oferite de către biblioteci, modele de utilizatori. Profilul utilizatorului bibliotecii înscrise în concurs.

Elevii din „Clubul Talentelor” au participat la prezentarea lucrărilor, au oferit participanţilor felicitări cu imagini din oraşul nostru pentru a le păstra ca amintire, dar le au dăruit şi un moment artistic compus din 3 dansuri medievale.

Tot în data de 19 noiembrie 2010 a avut loc şi lansarea de carte:”Dreptatea învingătorului” a scriitoarei Victoria Milescu

Această prezentare necesită JavaScript.

Această prezentare necesită JavaScript.

Copiii care participă în acest an la Proiectul „Vreau să devin cavaler” ediţia a II a au avut ocazia să se întâlnească în Sala de Conferinţă a Bibliotecii Municipale ” St. L. Roth” Mediaş, cu ocazia manifestărilor realizate în cadrul „Săptămânii Tineretului Medieşean”.

Cu această ocazie am organizat un moment artistic, compus dintr- o scenetă şi dansuri medievale pregătite de copiii din „Clubul Talentelor” în colaborare cu elevii de la Centrul de Zi „Sf. Andrei” din Mediaş.

Publicul a fost compus din copiii Grădiniţei Nr 5 din Mediaş, însoţiţi de doamnele educatoare: Fulea Cristina, Cerchizan Cristina şi Precup Ana, şi din copiii Grupei Mari Germană de la Grădiniţa Nr 12 din Mediaş, care au fost însoţiţi de doamna educatoare Balog Isolde şi de doamna îngrijitoare Craiu Felicia.

Elevii de la Centrul de Zi „Sf.Andrei” din Mediaş au fost încurajaţi de Şef Centru Lavinia Iagăr, de doamnele educatoare Ţuţu Septimia, Kovacs Maria, Vereş Daniela, Stan Aurica.

Micii artişi au avut parte şi de o surpriză, deoarece în sală s-a aflat şi un grup de susţinători de la Şcoala cu Clasele I-VIII Nr.4, precum şi un grup de părinţi.

Curs de istorie locală

Posted: noiembrie 20, 2010 in referent Daniela Lupu

În data de 18 noiembrie 2010, am primit vizita clasei a V- a B de la Şcoala cu Clasele I-VIII Nr.3 din Mediaş, la Biblioteca Municipală „St. L. Roth” Mediaş în Sala de Conferinţă.

Vizitatorii au urmărit primul episod din serialul Fortificaţii Medievale, realizat de TVR 2, care a prezentat istoria oraşului Mediaş.

Elevii au fost însoţiţi de doamna profesor Cristina Crăciun.